Primiți un buchet de flori din partea Federației Române de Tenis?

• 

Iulie 2014: Sunt foarte fericit pentru că am avut onoarea să fiu arbitru de linie la finala turneului WTA Bucharest Open în care Simona Halep a învins-o pe italianca Roberta Vinci. Nu mă gândeam la acea vreme că voi sta la 2 metri lângă o viitoare campioană de Roland Garros și Wimbledon.

După încheierea meciului a urmat evident festivitatea de premiere la care am asistat de pe arena centrală (care astăzi nici nu mai este funcțională). A luat cuvântul președintele de atunci al Federației Române de Tenis, George Cosac, . După o scurtă introducere, acesta continuă spunând ” Pentru a putea organiza acest turneu mi-am permis chiar să apelez la premierul României ( pe atunci Victor Ponta, aflat în precampanie electorală pentru prezidențiale) care și-a dat imediat acordul”…. după aceea n-am mai reușit să aud continuarea frazei. S-a stârnit un cor de huiduieli virulente venite din tribune cum n-am auzit vreodată pe un teren de tenis. Un alt arbitru de linie venit din Elveția m-a întreabat uluit la ureche ce se întâmplă și de ce huiduie lumea așa copios, îi răspund că s-a invocat numele unui politician detestat de public.

În spatele acelor huiduieli, dincolo de antipatii politice și ploconeala în fața mai marilor decidenți, se simțea însă că oamenii au vrut să taxeze și altceva, anume dorința președintelui FRT de a-și face aiurea reclamă și de a-și băga capul în poza pentru a-și însuși merite ilegitime.

Iulie 2019: Îmi rememorez cu nostalgie scurta mea ”carieră” de tenismen: Am început tenisul pe când aveam 5 ani și pentru o perioadă de câțiva ani, am participat la zeci de turnee de juniori. Am fost mereu un jucător de pluton fără prea mari performanțe. Marele meu regret este că nu am reușit niciodată să câștig un turneu oficial. Am rămas însă cu multe amintiri și faze absolut memorabile pe care nu le voi uita niciodată.

În România, din păcate, totul pleacă de la dihotomia ”ori faci carte ori faci sport, amândouă nu se poate” că deh, mai greu de implementat modelul străin al academiilor sportive sprijinite de stat. Iar mai apoi, dacă doamne-ferește te accidentezi, ce back-up ai? Singura excepție din România o reprezintă inițiativele în care se implică investitori privați.

Dacă veți arunca o privire la situația jucătorilor de tenis din SUA, mulți dintre ei provin din campionatul universitar de tenis, în care se joacă la un nivel foarte intens, iar de acolo jucătorii se lansează în ATP/WTA. Cel mai elocvent exemplu este fostul jucător american James Blake. La noi, sportul universitar ce mai face?

Mergând din turneu în turneu, observam că România avea o garnitură de elită a juniorilor extrem de apreciată. Toată lumea îi lăuda pe acei 5-6 băieți care reușeau deja performanțe uriașe la nivel european și internațional. Se vorbea despre fiecare că vor ajunge mari jucători profesioniști.

Mă uit în top 1000 ATP de astăzi , doar 4 jucători români. Prin comparație, Franța are peste 60, Spania are 44. Dar să ne uităm și la țări din est. Slovacia are 9 jucători, Cehia are 17, Serbia are 13, Croația are 8, iar Slovenia, țară de numai 2 milioane de locuitori are 5 jucători în acest top.

Cum s-au pierdut pe drum atâția jucători extrem de talentați despre care se vorbea numai la superlativ? Sigur, România oferă o generație extraordinară la fete, dar sunt convins că mai multă implicare ar fi condus la rezultate pe măsură și la băieți. Bănuiesc că ați auzit de tenismena româno-canadiană Bianca Andreescu. Iată ce dezvăluie mama ei într-un interviu: https://adevarul.ro/news/sport/romania-ofteaza-andreescu-mama-biancai-explicat-fiica-ales-joace-tenis-canada-1_5c8ac0a9445219c57e40424e/index.html

Maria Andreescu a explicat în 2017 pentru prosport.ro că, deşi fiica ei a început tenisul la Piteşti (familia s-a întors pentru o scurtă perioadă în România după ce s-a născut Bianca), ei n-au luat niciodată în calcul varianta ca fiica lor să joace pentru România. „Nu ne-am gândit la asta. Dacă sunt nişte copii talentaţi, federaţia canadiană le oferă mult sprijin. Canadienii sunt foarte organizaţi în tot ceea ce fac. La început, investeşti ca părinte 100% bani şi timp. Dacă un copil se remarcă pentru că e talentat, dacă are rezultate importante şi constante, federaţia canadiană începe să investească foarte mult. Acest sport e foarte scump, costurile se ridică la 250.000 de dolari pe an la acest nivel“

Dacă mă întrebați pe mine, cauza principală e simplă, totala lipsă de implicare a Federației Române de Tenis care nu își susține cu absolut nimic tinerele speranțe. Să fii un junior de perspectivă în tenis e greu și extraordinar de costisitor, iar sponsori se găsesc cu greu. Ai nevoie în permanență de echipament, rachete, mingi, bani pentru închirierea terenurilor, bani pentru a-ți plăti antrenorul și preparatorul fizic, iar dacă joci turnee naționale și internaționale, bani pentru înscriere, plata costurilor de deplasare și cazare etc. În tările civilizate, federațiile primesc bani consistenți de la stat tocmai cu scopul de a-și subvenționa sportivii în perspectiva în care vor ajunge jucători profesionișți și se vor putea întreține din propriile câștiguri.

De multe ori părinții nu își pot permite să își susțină singuri copiii pe drumul performanței și se ajunge la cazuri celebre precum Victor Hănescu care a fost la un pas să se lase de tenis din cauza problemelor financiare sau tatăl Simonei Halep care a investit tot ce avea pentru a suporta cheltuielile fiicei sale.

Aceasta este drama juniorului român, faptul că trebuie să se descurce de cele mai multe ori singur în fața unor obstacole uneori imposibil de întrecut. În aceste condiții, nu e de mirare că cei mai mulți aleg să renunțe. Faptul că avem atâtea performanțe este un miracol de care trebuie să ne bucurăm, însă meritul este exclusiv al jucătorilor/jucătoarelor care reușesc să răzbată în condiții vitrege.

Cel mai enervant este la final când apare și Federația care vrea să bage capul în poza campionilor, dat fiind că atunci când a fost nevoie nu a contribuit cu nimic, trimițând un buchet de flori sau o călduroasă bătaie pe umăr de la caz la caz la aeroportul unde este astepțat(ă) campionul/campioana.

În aceste circumstanțe a făcut furori declarația lui Ion Țiriac care spune că dacă ar fi ministru ar rupe masa la ședințele de guvern întrucât Ministerul Tineretului și Sportului primește o alocare bugetară insignfiantă față de necesitățile actuale. Așa este, iar după ce că bugetul e insuficient, nici acela nu este cheltuit cu cap.

Recent, Ion Țiriac a fost ales Președintele FRT-ului. Să-i urăm succes în încercarea de a reforma aceste probleme sistemice legate de finanțare și organizare, iar statul român să facă ce spun toți economiștii că este necesar în orice domeniu pentru a avea rezultate durabile, investiții!

Articol publicat și în republica.ro