Examenul maturității pentru societatea civilă

Se spune că o ”societate civilă” ajunsă la maturitate are capacitatea de a impune subiectele care fac agenda dezbaterilor publice din mass-media/ social media.

Deși progresele pe care le-a făcut România în sensul dezvoltării ideei de activism civic sunt evidente față de acum 10 ani de pildă, mișcările civice se confruntă cu o mare problemă. Acestea nu reușesc încă să impună opiniei publice subiecte cu adevărat relevante ce urmează a fi supuse dezbaterii publice, ci doar reacționează la alte idei nocive propagate de lideri politici ingrați.

În primul rând, plec de la premisa că majoritatea cetățenilor români indiferent de orientările lor politico-sociale  își doresc un progres vizibil al țării( sau poate doar unul personal) după atâtea decepții suferite în perioada post-decembristă.

Care sunt cauzele cele mai pregnante ce frânează un progres al societății din toate punctele de vedere?

Voi enumără doar câteva: un sistem de educație subfinanțat și împotmolit prin secolul al 19-lea care produce cohorte de analfabeți funcțional ( să nu uităm că și rata abandonului școlar este la cote alarmante), o birocrație generalizată a administrației publice care nu este capabilă să operaționalizeze investiții serioase legate de infrastructură  ce ar putea asigura un trai mai bun pentru un număr considerabil de cetățeni și ar scoate din sărăcie judetețe întegi, declinul demografic tot mai accentuat și exodul elitelor intelectuale către occident și nu în ultimul rând corupția împământenită de zeci de ani din instituțiile statului… și lista poate continua

Toate acestea reunite creionează tabloul sumbru al României de astăzi la care contemplăm cu resemnare. Ei bine, iată care  sunt  lucrurile ce ar trebui să țină capul de afiș pentru interesul public general.

Discutăm vreodată serios despre aceste probleme și mai ales despre cum ar putea fi găsite soluții alternative la toate cele susmenționate? În cel mai bun caz, le trecem în revistă superficial în campanie electorală, la mesele cu familia, sau atunci cand apare o tragedie care trezeste sentimente puternice.

În restul timpului, subiectele lipsite de substanță din prime-time sunt stabilite de către persoanele cele mai influente ale societății românești care împart între ele platourile tv de unde își transformă problemele personale din justiție în problemele întregii națiuni nesocotind agenda reală și stringentă a publicului larg.

Am ajuns indirect  la tema pe care am vrut să o abordez prin intermediul acestui articol: Reactivitatea

Atunci când oamenii sunt permanent reactivi la discursurile altora, evident reacțiile lor vor fi extrem de stratificate iar mass-media clasică se va hrăni din plin de pe urma războiului opiniilor dintre tabere, indiferent ce subiect vor avea acestea de împărțit.

(subiectul folosit drept perdea de fum scos din mânecă la nevoie este cel cu familia tradițională, atunci când atenția publică trebuie mutată de pe alte subiecte precum ordonanțele de urgență date cu dedicație de tip amnistie sau grațiere.)

Ceva fundamental într-o democratie de secol 21 este existența unui pluralism de opinii si a unui dialog intre actorii sociali interesati de anumite probleme. Cu toate acestea, atmosfera cooperanta a dialogului s-a transformat intr-un război de uzură în România, tocmai ca urmare a modelelor prefabricate de gandire pe care mass media le inoculează  publicului( gândire de tip cine nu e cu noi e împotriva voastră ). Orice temă abordata devine un pretext pentru a stabili cine posedă adevărul absolut si cine este răul întruchipat contra căruia tebuie să declanșăm asaltul.

Adesea se instiga la ură față de „asistați sociali”, față de ONG-urile finanțate de „oculta mondială”, fată de multinaționale, fata de străini si, în general,  orice alt lucru care ar putea polariza și mai tare opinia publica.

În tot acest timp cât oamenii se angajează în clinch-uri verbale și se rup unii de ceilalți din cauza divergențelor de perspectivă și de opinie, personajele politice sau asa-zisii formatori de opinie din presă capată și mai multă popularitate dupa un plan tactic minuțios de la care nu se abat( cu cât provocăm mai mult scandal și mai multă polarizare, cu atât vom fi mai mult în centrul atenției), iar apoi se plâng cu patetism că în România există o profundă dezbinare socială și că ei fac un apel public la unitate pentru binele tuturor. Pe bune?

Care este  calea de urmat pentru a ieși din această permanentă atmosferă beligerantă complet neproductivă pentru situația în care se află țara?

Un prim pas este depășirea stereotipurilor de tipul „toți cei care nu-mi împărtășesc opinia sunt niște dobitoci” care deraiază de la orice principiu de bun simț al filtrului gândirii raționale.

Mai departe, ar trebui să urmeze depășirea zonei de confort a reactivității la care suntem predispuși dacă petrecem prea mult timp alături de mass-media fără a ne pune câteva întrebări esențiale despre realitatea pe care o observăm empiric trăind în fiecare zi în  realitatea din această țară.

Mergem și mai departe? Construind sau aderând la grupuri de inițiativa, ONG-uri sau alte organizatii care să propună principalele linii de abordare în lupta cu adevăratele probleme ale României poate fi o soluție care sa faciliteze tranziția de la reactiv la PROACTIV.

Pentru binele acestei țări, cred că ar fi benefic ca acest război al reactivității să ajungă la un armistițiu în care părțile implicate  să realizeze cât de inutil este acest joc în care ne-am lăsat angrenați din naivitate și comoditate.

În ultimul și jumătate au avut loc zeci de manifestații civice împotriva puterii politice  care au reușit să transmită oamenilor ideea că merită să lupte în stradă pentru câteva principii elementare într-un stat de drept. Din punctul meu de vedere, protestele și-au atins scopul și au funcționat ca un veritabil paznic al cetății asediate.

Din păcate, nu este suficient, iar toți cei de bună credință care au protestat merită să-și pună întrebarea dacă pot face într-adevăr mai mult pentru  cauzele pe care le susțin. Credința mea este că răspunsul la întrebare poate fi unul afirmativ și că oamenii se vor mobiliza tot mai puternic pe măsură ce-și vor recăpăta încrederea că efortul lor nu este în van. Următoarea ocazie pentru a afla răspunsul la întrebarea evidențiată mai sus va fi miting-ul diasporei din 10 august.