Poporul și populiștii

O fantoma bântuie prin Europa și pândește la fiecare rundă de alegeri alegeri pasul greșit al partidelor tradiționale pentru a le da brânci înlocuindu-le cu partidele populiste.

”Populismul nu reprezintă nici partea autentică a politicii democratice moderne, nici un soi de patologie provocată de cetățeni lipstiți de rațiune. El este umbra permanentă a politicii reprezentative.” ( Jan-Werner Muller)

La ultimele alegeri din Franța, Olanda, Austria a existat o puterincă teamă ca populiștii să nu preia puterea, ceea ce denotă o slăbiciune fără precent a cadrului democratic normal, care a ajuns să răsufle ușurat după ce a stat cu sufleteul la gură în așteptarea rezultatelor de la alegeri.

Cum s-a ajuns la această influență crescândă a populiștilor?

Important de menționat, populismul nu e tentant doar pentru oamenii săraci și slab educați. Populismul testează terenul peste tot, iar unde prinde rădăcini poate dura și zeci de ani până să dispară în neant.

Discursurile emfatice ale populiștilor care injectează venin contra adversarilor cu fiecare propoziție, rostite demagocic și identificând mereu dușmanii națiunii cu care trebuie dusă o luptă crâncenă trezesc multă fervoare printre receptori.

Acest tip de show te face mult mai atrăgător pentru mass-media, care poate exploata notorietatea populiștilor făcându-și rating pe seama lor și redistribuind masiv mesajele lor astfel încât și cei mai nepăsători dintre cetățeni să fie puși pe gânduri de intențille războinice ale candidaților populiști.

Alte cauze care facilitează instalarea populiștilor la butoane vizează aspecte socio-culturale particulare ale țărilor în care se duce bătălia dintre populiști și restul lumii.

Populismul nu a fost inventat nici de Viktor Orban, nici de Recep Tayyip Erdogan sau Donald Trump, nici de alți promotori contemporani ai acestui curent. El își are rădăcinile cu mult înainte de Hitler și Mussolini, termenul fiind prima dată folosit în secolul al 19-lea.

Fiecare lider populist a preluat câte ceva ideologie de la precursorii lui istorici și s-a ajuns la o compilație de aspecte ”ciupite” de ici de colo, ajungându-se în final ca fiecare lider populist să se individualizeze cât mai puterinc față de ceilalți, exploatând slăbiciunile specifice societății pe care vrea să o păstorească.

Populiștii vor să dea impresia publică că ei sunt cea mai pură emanație a poporului și se lipesc declarativ de popor ca timbrul de scrisoare. Impregnând ideea că ei sunt de fapt poporul , atacându-i pe ei înseamnă automat că ataci poporul. Se folosesc de acest paravan foarte abil și iși justifică orice decizie aberantă prin faptul că o fac pentru binele poporului. Nevoia de a repeta mereu că ei sunt cei mai legitimi reprezentanți ai poporului este punctul nodal al retoricii lor agresive împotriva elitelor democratice.

Evident, prin tot ceea ce fac, populiștii sunt niște pericole uriașe pentru sănătatea socială a unei țări dacă reușesc să își pună în aplicare planurile. Treptat după ce se instalează la putere, ei încearcă să captureze statul instituție cu instituție numind șefi obedinți partidului , să dezbine cât mai profund poporul, să creeze cât mai multe scandaluri în care ei să fie în centrul atenției publice pentru cât mai multă vreme.

În același timp populiștii duc o luptă neîncetată pentru a băga pumnul în gură presei care nu le mănâncă din palmă și pentru a destructura ong-urile și alte mișcări care încearcă să coaguleze o societate civilă solidă.

Cum ne putem apăra de acest asalt permanent al populiștilor care recurg la orice mijloace pentru a câștiga teren în fața democrației clasice?

Cel mai important lucru este ca oamenii să fie informați și să cunoască contextul în care are loc această luptă. Sistmele democratice clasice suferă un recul puternic din cauza incapacității de a le oferi oamenilor avantaje materiale palpabile.

Democrația clasică a ajuns să însemne gargară ieftină și nimic în buzunarul omului de rând, punând pe locul 1 austeritatea și teama de a nu fi declanșată o nouă criză economică. Democrațiile clasice s-au îndepărtat de cetățeanul de rând mai mult ca niciodată, ajungându-se la o ruptură ireconciliabială.

Populismul în schimb oferă foarte multe promisiuni atrăgătoare la care electoratul lor să saliveze. Și chiar dacă ajung la putere și se țin de promisiuni ( cresc salarii și pensii, măresc alocațiile pentru copii) aceste măsuri au repercusiuni grave în economie. Direct proporțional cu măririle, vor crește pe rând inflația și ratele la bănci, însă populiștii se pot bate cu pumnul în piept că ei s-au ținut de promisiuni, dar oculta mondială, iudeo-masoneria , băncile și multinaționalele nu ne lasă să trăim armonios și se amestescă în treburile noastre interne.

Un om informat care știe câteva principii fundamentale de economie, politică și istorie și va întelege astfel de ce măsurile populiste nu sunt compatibile cu economile de piață. Un om manipulabil va prelua pe nemestecate mesajul că Soros crește inflația apăsând un buton de sub biroul lui.

Faza pe justiție.

Adesea populiștii se confruntă cu acuzații de corupție și clientelism politic. Ca partid de opoziție, este un lucru absolut inutil să îi ataci pe tema anticorupției. În ochii electoratului lor, integritatea nu este în niciun caz o prioritate sau un criteriu decisiv în alegeri. Primordiale sunt buzunarul și burta. Mai mult decât atât, oamenii percep întreaga clasă politică ca fiind coruptă, deci pisând din zori până seară pe acest subiect nu le oferi decât prilejul de a se victimiza și mai tare în fața publicului care îi susține.

După fiecare scandal de corupție sau de orice altă natură, populiștii ies mai puternici. Faliile din societate se adâncesc pe măsură ce politicile lor de favorizare a propriului electorat generează conflicte între clase ( bugetari vs privați) iar ei se hrănesc de pe urma unei polarizări sociale cât mai puternice .

Lansând mereu perdele de fum care să țină publicul ocupat cu certuri sterile, populiștii se retrag deoparte și își continua uneltirile pentru perpetuarea șederii lor la guvernare.

În final, câteva recomandări despre cum ar trebui să-i abordăm pe populiști.

1. Să trecem de la faza de indignare reactivă față de acțiunile populiștilor la lucruri care le pun cu adevărat bețe în roate, cum ar fi promovarea mesajul că ei reprezintă un pericol uriaș la adresa democrației prin confiscarea statului și distrugerea mecanismelor democratice

2. Să nu mușcăm momeală întinsă de teme sensibile precum familia tradițională sau primirea migranților și să propagăm ură față de cel care are o părere diferită față de a noastră în diferite polemici.

3. Să le amintim că poporul nu este un monolit care merge ca turma dupa ei, ci din contra, poporul e foarte stratificat și acoperă o mare plajă de diversitate. Doar pentru că ei ignoră anumite voci incomode din societate, nu înseamnă că acelea nu există.