Numitorul comun dintre Bosnia și România: crimele împotriva umanității.

Despre țările ex-iugoslave se știe că încă mai trag ponoasele pentru războaiele prin care au trecut în anii 90′, acestea fiind o piedică morală și istorică ce stă în calea dezvoltării acestor țări cu potențial economic. Războaiele și genocidul practicat la Srebrenica au fost de o cruzime îngrozitoare și au lăsat răni adânci greu de vindecat în mentalul colectiv al populației din Bosnia, Serbia sau Albania, care suferă și astăzi din cauza marginalizării la care sunt supuse de către alianțe statale internaționale precum UE sau NATO.

Am aflat aceste lucruri în timp ce mă aflam într-un periplu prin ex-iugoslavia, vizitând din întamplare un memorial al victimelor masacrului din Bosnia, aflat în centrul capitalei Sarajevo.

Foarte important de menționat, un loc construit din inițiativa strict privată a unor tineri, nesusținuți cu nimic de către stat, care vor să informeze turiștii dar și proprii concetățeni despre faptele abominabile săvârșite, transmițând un mesaj clar pentru cei cu memorie efemeră sau pentru cei care nu cunosc ororile istorice dar vor să se informeze: Nu cumva să uitați atrocitățile ce s-au produs aici! Învățați istorie ca nu cumva așa ceva să se mai repete! Un memorial construit într-o clădire destul de veche și nu foarte spațioasă, dar care ilustra cât se poate de edificator cu câtă cruzime au fost uciși în masă bosniecii musulmani de către unități ale Armatei Republicii Srpska (VRS) aflată sub comanda generalului Ratko Mladić.

Era însă și o cameră adiacentă unde atârnau din tavan legate cu o sfoară poze cu chipurile celor care au comandat/executat aceste acte inumane din timpul masacrului. Mai toți cu procese încă pe rol. Revoltat, mă duc la tânărul care primea turisții la intrare in memorial și îl intreb cu stupoare. ” Crimele astea au fost comise acum zeci de ani , de ce durează așa mult să îi condamne justiția pe acești nemernici?” Nu-mi amintesc exact răspunsul lui, dar a spus că durează mult ca adevărul să iasă la iveală.

Mi-a dat un cd- documentar despre acest masacru cu peste 8000 de victime. Nici până astăzi nu mi-am făcut curaj să mă uit la el.

Dacă omul ar fi știut că sunt român și că justiția din România se confruntă cu aceeași problemă a tergiversării dosarelor Revoluției/Mineriadei ar fi dat probabil următoarea replică ” Dar ce, voi l-ați judecat mai repede pe Iliescu și gașca lui pentru revoluție și mineriade?”. Nu știu cum reacționam dacă primeam acea replică, dar am realizat după aceea ce întrebare stupidă tocmai adresasem.

Am găsit numitorul comun al României și al țărilor din fosta Iugoslavie. Nevoia de clarificare a trecutului istoric. Noi incă nu știm ce s-a întamplat în acele vremuri tulburi, cine și cum a coordonat din umbră desfășurarea de forțe din timpul Revoluției sau cine a chemat Minerii.

Avem doar niște suspiciuni rezonabile, dar asta nu înseamnă nimic până nu sunt validate prin sentințe date în sala de judecată.

Cei care sunt acum inculpați trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității in România/Bosnia au făcut tot ce le-a stat în putință să blocheze finalizarea juridică a acestor procese istorice. Așa știu ei să se auto-protejeze, se folosesc de structurile interne și externe care i-au sprijinit în tot acest timp pentru a se agăța de propria libertate pe care o simt cum le fuge de sub picioare. Unii poate nu vor plăti niciodată pentru faptelor lor. Durează mult să se facă lumină pentru că aceste grupuri cocoțate la conducerea statelor ce abia iesiseră din comunism aveau foarte multă putere și se credeau intangibile , de aceea au ținut să stea cu bocancul pe gâtul justiției, subordonând-o cu orice preț pentru a-și conserva privilegiile dobândite prin jocuri de interese făcute peste voia cetățenilor.

Cu timpul aceste personaje au fost aruncate din barca puterii și ajung abia acum să răspundă pentru acțiunile comise, exact ceea ce ei au încercat să evite pentru totdeauna. Din fericire, n-au reușit. Cu toate acestea, de ce le este frică ca oamenii simpli să afle adevărul? De ce nu se gândesc la victimele ce au suferit de pe urma acțiunilor criminale la care și ei au contribuit? În Bosnia, criminalul de război Radovan Karadzic a fost condamnat la 40 de ani pentru atrocitățile ordonate direct de el, decizia nefiind însă definitivă. Sentința a fost dată de Tribunalul Internațional pentru Iugoslavia.

Vă imaginați cum ar fi evoluat democrația în România dacă dosarul Mineriadei și cel al Revoluției ar fi fost trimise în judecată încă din anii ’90? Oare mai ajungea Iliescu președinte a doua oară? Dar Petre Roman mai rămânea un om influent pe scena politică? Greu de răspuns, dar ar fi fost imposibil în acel moment ca justiția să reacționeze corect și să îi pună sub acuzare pe cei care se presupune că au adus minerii la București. Pe vremea aceea, justiția nu exista de facto , era încă ținută sub papuc ( o restaurație ce se încearcă cu fervoare de la alegerile din 2016) de nomenclatura din eșaloanele inferioare de partid care acaparase puterea. Nu este deloc întâmplător faptul că până după anul 2000 nu s-a auzit nimic despre aceste dosare.

Sunt tardive aceste procese pentru sănătatea democrației românești sau pentru viitorul națiunii bosniece? În niciun caz. Niciodată nu este prea târziu pentru ca vinovații să fie trași la răspundere, iar poporul să afle cine sunt autorii morali ai evenimentelor care au mutilat o parte din societatea românească sau cea bosniacă la începuturile perioadei de democrație.

Aceste capitole negre ale istoriei recente trebuie să aibă și un punct final, iar acelea vor fi sentințele judecătorești definitive, să sperăm deci că se va ajunge până acolo.