Dacia literară 1310

dacia_literara
foto: Utopia Balcanică

Sistemul de educație din România este precum o Dacie 1310, toată lumea care trece pe stradă se uită la ea ca la un hîrb/cazan bun de dat la fiare vechi, dar proprietarul ei, statul, o consideră o veritabilă mașină de epocă la care nu vrea să renunțe nici în ruptul capului.

Mai 2017

Mă duc la meditație la română și aflu stupefiat că la noi la filologie poate pica la bac un roman scris în perioada 1960-1980. Cum? Nu mergea și Moromeții? La școală nu ziseseră nimic despre asta, așa că am decis să consult programa. Scria acolo ceva legat de Cel mai iubit dintre pământeni. Eh, sigur nu o să pice anul ăsta.

Cu greu poate fi descrisă o experiență mai traumatizantă decât învățatul pentru bacul la limba și literatura română. Cine a elaborat programa actuală pentru bac cu siguranță este un fan înrăit al mersului la cazino, al poker-ului și al ruletei rusești.

Spun asta pentru că prima proba a bacului se aseamănă izbitor cu un joc de noroc.

Să începem cu începutul. Există o listă de romane, majoritatea scrise până în 1940, în care autorii canonici descriu niște realități sociale destul de interesante pentru cine este curios să afle ce fel de viață duceau românii în secolul trecut și ce valori prețuiau ei cel mai mult în viață. Cei de la țară oscilau între pământ și dragoste , cei de la oraș între dragoste și război iar alții aveau ambiții capitaliste la o moară aflată undeva la răscruce de drumuri. Ah, uitasem de cei care se băteau pe moștenirea averii unui bătrânel chitros.

” Elevii români sunt niște leneși care stau toată ziua cu nasu-n telefon , nu mai au ei chef dom’le să citească nimic” – un profesor oarecare.

Nimeni nu se întreabă oare de ce a dispărut apetitul pentru cititul cărților clasice și de ce au crescut accesările pe rezumate.ro. Sunt sigur că există niște expicații pentru acest fenomen. Să fie oare faptul că s-a mai schimbat lumea de la momentul publicării acestor cărți? Că trăim în secolul vitezei și că informația sintetizată ne ușurează cu mult viața? Că majoritatea elevilor consideră că e irelevant să citești Ion sau Hanul Ancuței?

Aceste cărți au fost demonizate de generații întregi și considerate o povară strict din cauza că ele apar în programa de bac. Dacă nu figurau pe acea listă , nu le-ar fi citit decât cei care cochetează cu acest hobby și cu siguranță nu le-ar fi detestat nimeni. Atunci când autorii lor le-au scris, nu s-au gândit că din ele vom ajunge noi să ne chinuim memoria cu detalii despre cum arăta strada Antim la 10 ani după ce Felix se reîntoarce acolo.

Dacă tot condiționezi bacul de un eseu la subiectul 3 în care trebuie să descrii acțiunea dintr-un roman, ar trebui ca elevii să poată alege care să fie acela, nu să le fie impus cu forța să abordeze Ion. Poate nu toată lumea a agreat acțiunile din Ion sau nu li s-a părut nimic interesant ce se petrece în satul Pripas.

Toată ideologia din spatele acestui bac gravitează în jurul sfidării elevului.

Sfidarea începe prin supraaglomerarea programei de bac. Găsești acolo o adevărată enciclopedie a drumului literar parcurs de literatura română de după apariția revistei Dacia Literară în 1840.

Conform celebrei lozinci din perioada comunistă, voi vă faceți că învățați tot ce scrie acolo, iar noi ne facem că vă examinăm cunoștințele.

Sistemul se află într-o profundă contradicție logică.Pe de-o parte vrea să arăte că elevii de a 12-a sunt niște mașinării care pot reține toată literatura română în intervalul mai-iunie când majoritatea se apucă de învățat/tocit pentru bac, dar pe de altă parte ne asigurăm că va pica ceva destul de accesibil de care a auzit toată lumea ca să nu se discute la televizor cât de mică e rata de promovare și cât de incompetenți sunt cei din sistemul de educație.

Ascundem mereu neajunsurile sistemului sub preș până vine INS și arată cum peste 40% din copiii de 15 ani sunt semianalfabeți funcțional! Aplauze dragi tovarăși!

Stați așa, nu toți autorii au scris romane, unii au decis să-și exprime ideile și sentimentele în genul liric. Lista de poezii din programă e și ea destul de lărguță, câte una sau două pentru fiecare curent literar, inclusiv avangarda.

Cum își imaginează decidenții din educație că un elev care, pe lângă română mai are și alte 2 probe, poate eventual și o admitere la facultate, va reține toate finețurile stilistice ale autorilor de poezii pentru a scrie în 2-3 pagini de analiză literară ce au vrut stimabilii autori să transmită.

O poezie nu însemnă să explici 2 metafore și o imagine artistică, asta e doar gândirea descurcărețului care crede că decriptat filosofia din spatele poeziei.

Nu vreau să propag mesaje anti-citit, ba din contra, încerc să încurajez asta. Dacă vrei să stimulezi tineretul să citească, nu vei reuși cu Ion și Baltagul, ba poate se va dezvolta o repulsie și mai puternică pentru lectură.

Trecem și noi de la Windows 95 la Windows 10?

Ah, ati fi așteptat ca acest articol să prezinte și soluții la hibele cu care se confruntă acum cu școala românească. Pentru asta avem miniștri „genunche” și „pamblică” ambii semianalfabeți și habarniști care se joacă cu destinele educației din România în timp ce faultează grav limba română la fiecare apariție publică.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: