
În plin război informațional, Facebook a dovedit că nu are mecanismele interne necesare pentru a se apărara împotriva hoților de date utilizate mai apoi în diferite scopuri mai mult sau mai puțin obscure.
Recunoșterea incapacității de a conferi siguranță utilizatorilor se vede tranșant în picajul accelerat de la burse al Facebook și în trend-ul deja vizibil al oamenilor care își șterg contul sătui de vulnerabilitățile rețelei.
Episodul Cambridge Analytica, firma care se află sub un tir de acuzații de sustragere ilegală a peste 50 de milioane de date ale utilizatorilor Facebook pe care le-au folosit cu scopul de a influența rezultatul alegerilor din SUA și referendumul pentru Brexit (posibil și alte alegeri de pe glob) este ultima probă că Facebook s-a extins prea tare și că lucrurile au scăpat grav de sub control în materie de confidențialitatea datelor utilizatorilor.
Mai exact, cu acele date furate se realiza un portret robot al alegăturului și mai apoi urmau a fi livrate o serie de mesaje cu tentă electorală sau fake-news-uri care să prindă la publicul mai puțin informat și astfel să fie regizată o mare operațiune de manipulare de pe urma căreia să beneficieze anumiți candidați si rețelele economice care îi susțineau.
Acest scandal dă apă la moară tuturor celor ce se folosesc de Facebook pentru a extrage anumite date de care au nevoie și pe care le folosesc împotriva intereselor utilizatorilor, iar clienții Facebook au multe motive să reflecteze asupra problemei dat fiind că media întoarce acest subiect pe toate părțile, iar asta e bine pentru ca adevărul să iasă la iveală. După cum știu și cei care gestionează FB, încrederea oamenilor se câștigă greu și se evaporă foarte repede.
În ultimii ani, Facebook a încercat prin multe acțiuni să dea impresia că informațiile personale sunt în siguranță și că ei se preocupă serios de politicile pentru confidențialitate. Poate au făcut acest lucru, dar nu au reușit să țină pasul cu războaiele geopolitice tot mai agresive dintre marile puteri. Facebook a devenit cânpul de bătaie predilect al celor care vor să influențeze alegeri sau decizii guvernamentale, iar compania știa că se expune unui risc imens și că utilizatorii vor reacționa agresiv dacă se fac jocuri murdare cu sau făra voia Facebook.
Țeapa dată de Cambdrige Analytica putea fi tăinuită dacă nu se făceau publice legăturile dintre firma de consultanță și partidul republican. De altfel Cambdrige Analytica este unul dintre principalii sponsori ai partidului care l-a trimis pe Donald Trump la Casa Albă. Contextul mai larg pare că începe să aibă sens și sunt sigur că ancheta pornită în SUA va reliefa multe informații despre sforile care s-au tras pentru alegerea lui Trump. De altfel există deja anchete privind amestecul rusesc în alegerile din SUA în 2016.
Din această lecție are toată lumea câte ceva de invățat, iar Facebook va plăti scump pe termen lung prețul propriei greșeli de a fi asociată în asemenea îmbârligături dubioase.
1.Nu suntem atât de siguri pe cât am crede în materie de confidențialitatea propriilor date, iar garanțiile date de Facebook nu prea ajută la recredibilizarea acestei rețele de socializare.
2. Avalanșa de conturi false și de boți care răspandesc mesaje către un public țintă este încă foarte greu de ținut sub control.
3. Dacă nu se iau măsuri urgente, Facebook poate fi din nou ținta unor atacuri informaționale sau sustrageri ilegale de date, deci pericolul nu dispare peste noapte o dată cu audierea lui Zuckerberg în parlamentul britanic și cel american.
Semnele de întrebare care planează asupra rețelei vor săpa la temelia viitorului acestei companii care s-a înfundat prea tare în jocuri de culise făcute pe sub mână impotriva propriilor utilizatori.
Facebook a avut multe șanse să arate că luptă pe baricade pentru binele și siguranța utilizatorului așadar împotriva deturnării scopului inițial pentru care a apărut rețeaua și anume socializarea, iar numele Facebook iși pierde din consistență pe măsura ce publicul se va convinge că acest câmp tactic se află sub asediul celor care se folosesc de puterea informațională a rețelei pentru a influența jocuri de putere la nivel global.
Lasă un răspuns