”The Post” un film despre cum se face presă adevărată.

wapo-wide.jpg
sursă foto: cjr.org

Consider că acest film ar putea fi un veritabil capitol introductiv pentru orice student la jurnalism din anul 1.

Din acestă regie marca Steven Spielberg reiese un mesaj pozitiv, inspirat din fapte reale, care pune în fața consumatorilor de presă o problemă comună a mass-media la nivel mondial și anume: pentru cine lucrează presa de fapt?

Dincolo de ”câinele de pază al democrației”, presa a fost creată pentru a servi interesul public și pentru a pune întrebările cheie personajelor care decid în numele publicului. Încep cu ideile utopice de genul așa ar trebui să se întâmple lucrurile în mod normal, apoi continui cu fenomenele concrete ce deviază de la ideea de presă autentică.

Ar fi momentul ca oamenii care încă se mai uită la televizor să se întrebe dacă postul tv preferat lucrează pentru interesele lor sau pentru interesele economice și politice ale așa numiților ” moguli de presă”

Fără să dau prea multe spoilere, filmul abordează ca temă principală modul în care presedinții americani din perioada anilor 1961-1975 au dezinformat cu rea credință opinia publică referitor la desfășurarea evenimentelor militare la care SUA participa în Războiul din Vietnam. În fapt, cine altcineva în afară de presă ar avea resorturile necesare pentru a dezvălui jocurile murdare făcute de Casa Alba în materie de comunicare față de cetățenii în slujba căruia se află?

Mai exact, deși președinții americani erau foarte bine informați că situația de pe front nu era tocmai roz și că pierderile umane erau uriașe, ei transmiteau public că armata americană a făcut progrese considerabile pentru a servi cetățenilor mesajul că acest război are o importanță geopolitică pentru care se merită a fi făcut un mare sacrificiu.

Trecând un pic peste Atlantic, aruncăm un ochi și la presa din România care a devenit portavocea oamenilor de stat ( nu a cetățeanului) și nu mai dă 2 bani pe nevoile publicului simplu din fața ecranelor.

Cazul presei din România este la îndemână de analizat și evidențiază foarte limpede ce bătălii crâncene se dau pentru capturarea mass-mediei de persoane cu interese obscure, contrare codului deontologic agreat de public. Dar nu orice tip de public agreează un tip anume de comportament al jurnaliștilor de pe sticlă.

Ascultam recent un interviu cu celebrul fost patron al trustului Realitatea, Sorin Ovidiu Vântu, care declara cu o mimică a feței foarte sugestivă că jurnalistul se supune intereselor economice ale patronatului și că dacă nu îi convine această ordine contractuală poate să iși caute oricând alt job.

Nu mă îndoiesc că asta ar fi gândirea celorlalți patroni din media. Vă dați seama câți oameni cu aceasta gândire bolnavă au acaparat spațiul public pentru a face loc propriilor interese sau pentru a-și șantaja adversarii ? Contrar ordinii firești , o parte a presei din România vrea să substituie poziția publicului și să propună ei singuri temele de discuție preferate pe care le reiau la infinit, uitând că meseria lor este în primul rând să pună în dezbatere problemele cu care se confruntă masele, nu problemele mogulilor cu legea.

Vă dați seama câtă mizerie și cât dispreț față de public ascund sub preș redacțiile din ziua de azi? Statisticile confirmă că românii, spre deosebire de alte țări europene petrec foarte mult timp uitându-se la tv. De aceea, oamenii de afaceri influenți speculează aceasta sete de senzațional a publicului și își fidelizează un segment de audiență pe care îl țin captiv.

Astăzi trusturile media preiau fondul informației și îl îmbracă cu forma impusă de patron, de unde rezultă un mesaj șablon pe care îl reproduc disciplinat batalioane de jurnaliști care au toți același discurs, chiar si câte 10 inși în același studio fără nicio diferență în opiniile exprimate. Toți pupă mâna patronului și uită că adevăratul patron e publicul, nu cel care le plătește salariul.

Fără îndoială, dacă oamenii ar fi educați să își cultive spiritul critic și gândirea analitică, nu s-ar ajunge atât de parte cu manipularea și fake news-ul. Tot ce se întamplă în societate este prezentat ca o confirmare a orientării politice a posturilor tv și parca ar vrea să își întărească convingerile în fiecare secundă. ”Vedeți, v-am spui noi că așa stăteau lucrurile, v-am spus noi că ăia cu care ținem sunt buni, iar adversarii noștri sunt răi” . ”Rămâneți cu noi în continuare, doar noi vă spunem adevărul”.

Prosteala asta se pare că are picioare din ce în ce mai scurte având în vedere că pe segmentul comercial, publicul activ( 18-49 de ani) consumă din ce în ce mai puțină presă televizată, sătui de cancan, propagandă, click bait-uri și burtiere apocaliptice.

Revenind la povestea filmului, în SUA, toată presa s-a solidarizat pentru a susține unele dezvăluiri șocante făcute de cotidianul Washington Post despre războiul din Vietnam , în ciuda faptului că exista o decizie în justiție care interziseze publicarea unor date secrete de către cotidianul rival The New York Times care ar fi putut afecta siguranța națională a SUA.

Exact opusul se întamplă în România, prin felul în care presa contribuie foarte puternic la divizarea cât mai profundă a societății, prin împroșcarea cu noroi și ură la adresa celor care au altă părere sau aparțin de alt trust de presă. Așa înțeleg unii să iși crească rating-ul, urlând la telespecatori și demonizând tabăra adversă.

Ceva îmi spune că acest gen a de a pune problema și de a face presă este pe cale de dispariție. Nu mai sunt multe generații care să agreeze bălăcăreala și strigătele disperate din spațiul public, iar cei care posedă ilegal denumirea de jurnalist vor fi extirpați într-un fel sau altul din Prime Time.

Care ar fi pilda episodului” Războiul din Vietnam” ? Scurt și la obiect, rolul presei este de a demasca cu probe solide abuzurile și minciunile pe care le fac conducătorii statului împotriva cetățenilor , nu să îi apere și să îi victimeze pe cei care au devalizat bugetele publice și au înșelat încrederea cetățenilor.

Rămâne de văzut dacă vor mai îndrăzni jurnaliștii onești și independeți (câți au mai rămas) din presă să facă investigații serioase despre putregaiul și încrengăturile ce bântuie prin instituțiile statului. Dacă totuși vor face asta, ar putea să fie acuzați în curând că pătează imaginea imaculată a țărișoarei noastre mult iubite, dacă va intra în vigoare legea anti-defăimare propusă în stil naționalisto-ceaușist de Dl Dragnea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: