România modernă, un cadou de la occident

Cine a lansat o idee atât de perfidă că străinii sunt niște ființe rele care se întrec în a submina bunăstarea din România mi se pare un geniu malefic foarte eficient. Prinde foarte bine să te uiți în oglindă și să spui că noi aici pe meleagurile patriei suntem perfecți, dar mereu cineva ne trage preșul de sub picioare și nu suntem lăsați să evoluăm.

Înainte de bac, când mă pregăteam pentru proba de istorie, am încercat să subliniez cele mai importante momente din istoria recentă, fiecare cu complexitatea și dinamica proprie. În cărțile de istorie evenimentele sunt prezentate cu o doză de subiectivism ce prezintă en-fanfare cum eroismul nostru moștenit de la geto-daci ne-a împins către un stat modern. Nu poate fi negat că românii de la acea vreme și-au dat interesul, dar este important să se pună și alte întrebări despre istoria modernă. Oare am reușit să facem România din nimic, doar pe barba noastră?

România s-a născut neoficial în 1848, când o serie de revoluționari școliți în occident au pus umărul pentru o oarecare autonomie a României în raport cu puterea suzerană (Imperiul Otoman) și puterea protectoare (Imperiul Țarist). Cele mai vizibile nume ale Revoluției din cele trei provincii Românești: Țara Românească, Moldova și Transilvania (care la acea vreme era parte a Imperiului Austro-Ungar) au fost Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Avram Iancu și Vasile Alecsandri despre care ar trebui să stim, pe lângă faptul că poartă numele unor bulevarde importante din cele mai mari orașe ale României, că au contribuit la elaborarea proclamațiilor ce conțineau revendicările mișcării revoluționare, în principal acestea fiind ieșirea de sub suzeranitatea otomană, implementarea unui sistem democratic și emancipare socială.

Mișcările revoluționare au eșuat în atingerea scopurilor, dar au arătat Europei că începuserăm procesul de sincronizare cu occidentul și românii doreau să se rupă de Turcia și Rusia.

Ulterior, soarta României a fost un joc lung de culise și lobby-uri care au speculat nevoia puterilor occidentale de a avea în această zonă o țară care să stopeze avansul Rusiei către strâmtorile Bosfor și Dardanele pe care doreau să le controleze. După Războiul Crimeii (1853-1856) în care Rusia a fost învinsă, elita politică din România a desfășurat o campanie de lobby pe lângă Congresul de Pace de la Paris, în care se dădeau garanții că suntem capabili să fim un aliat al occidentului în lupta intereselor economice purtată cu Rusia.

Fără girul Marilor Puteri care au decis să sprijine apariția României, acest eveniment ar fi fost probabil cu mult întârziat. În diplomație nu există prietenii, ci doar interese. Cadoul de care vorbeam în titlu a fost făcut din interes pentru a stopa tendințele hegemonice ale Rusiei care dorea să se înfrupte din decăderea Imperiului Otoman și să preia teritorii de la acesta. Abilitatea românilor care au negociat intrarea României sub garanția colectivă a marilor puteri din occident nu trebuie pusă la îndoială, deși acestea se gândeau de mult timp cum să planteze acest stat-tampon pe harta Europei de Est.

Un alt moment esențial s-a derulat după Războiul de Independență din 1877-1878, când trupele româno-rusești sub comanda directă a Regelui Carol I au obținut o importantă victorie și odată cu ea independența de facto a României. Rusia a dorit să excludă România de la masa negocierilor teritoriale, dar occidentul a intervenit din nou iar tratativele s-au purtat la Berlin, unde România a primit Dobrogea exact pentru a pune o barieră terestră Rusiei în drumul ei spre Mediterana, dar am fost nevoiți să cedăm sudul Basarabiei. Un târg oarecum inechitabil, dar în orice caz mai mulțumitor decât excluderea României de la negocieri și intrarea României sub protectoratul rusesc ( se știe că rușii plănuiau chiar arestarea Regelui Carol I). Dacă occidentul nu intervenea, din aceleași interese, poate România era nevoită să accepte condiții de pace și schimburi teritoriale și mai defavorabile, fiind cu pistolul ținut la tâmplă de Rusia.

Ultimul moment pe care aș vrea să îl trec în revistă, că tot se împlinesc acum 100 de ani, Marea Unire de la 1918. La capătul unui război de uzură, am profitat de circumstanțele favorabile produse de destrămarea celor două imperii habsburgic și țarist și cu concursul Antantei s-a putut realiza alipirea provinciilor istorice Basarabia, Bucovina, Transilvania la România. Cu toate că la finalul Primului Război Mondial România nu a fost considerată învingătoare la Conferința de Pace de la Paris din cauza armistițiului semnat cu Puterile Centrale, Antanta a permis făurirea României Mari, așa cum o visaseră românii.

Nu am scris acestea pentru a arăta cât de prietenoși au fost occidentalii în secolele XIX și XX , ci pentru a ilustra că fără interesul lor direct în această zonă, acum poate vorbeam rusă. Când auziți un bătrân care se vaită că „străinii ne fură pământurile” îi puteți răspunde că fără străini poate nu ar fi avut acel pământ care să fie al lor acum.

P.S Și dacă străinii cumpără pământ aici, vor fugi cu el în cârcă?