Stresul în sesiune, cât la sută în realitate, cât la sută în mintea noastră.

Primul examen din sesiune e întotdeauna un șoc, ca și cum ai veni de pe o plajă din țările calde direct în funcția de C.E.O la o companie importantă unde ai de gestionat multe probleme într-un timp extrem de limitat, care te apasă cu o presiune direct proporțională cu modul tău de a reacționa la această stare de fapt tensionată. Cam așa e sesiunea după câteva luni de facultate aparent lejere, dar în care s-a acumulat o cantitate mare de materie pe care tu se presupune că ai asimilat-o, dar de fapt știai de la început că o să recuperezi lacunele informaționale cu câteva zile înainte de fiecare examen, așa că te-ai culcat pe o ureche cu gândul că poți face față la această provocare din care ori ieși mai puternic, ori te alegi cu restanță(e).

Cum apare toată acea nebuloasă de emoții și stări care trec ca printr-o gară în mintea noastră când un pic mai înainte lucrurile păreau deloc ingrijorătoare și sub controlul nostru?

Părerea mea de psihosociolog diletant de anul 1 nu poate fi luată prea tare în serios, dar merita încercată, ca un fel de medicament ce nu e dat încă spre vânzare largă în farmacii , dar se află în faza de testare. Stresul ar putea fi un fel de ”microb” care pătrunde treptat pe sub pielea studentului și răbufnește în momentele cheie, declanșat de formula (frică+ incertitudine) înmulțită cu nivelul de stres pe care îl percepem de la cei din jur și care ar putea fi contaminator.

Apelez la empirism pentru a reda o întamplare de la primul examen, la care mă gândeam ca fiind poziționat la mijloc pe axa lejer-complicat. Aveam emoții, ca tot studentul la primul examen din sesiune, dar nici nu mi se parea o materie imposibilă la care să mă crucesc când văd subiectele.

Ajung la facultate, văd o disperare generală în jurul meu, numai fețe crispate, teamă, panică , încordare și toate cele ce vin la pachet cu un eveniment uriaș ce este iminent, iar tu nu știi cum să-l abordezi. Flutură copiuțele în stânga și în dreapta , fumătorii sudează țigară după țigară, iar atmosfera pare un fel de butoi cu pulbere gată să bubuie când se scurge nisipul din clepsidră(ora 4 când începe examenul).

Fără să îmi dau seama, am pătruns întru-un mediu ostil cu sentimentele de tihnă, calm, stabilitate, întrucât atunci când vezi în jurul tău că toata lumea stă cu nasul în caiet și repetă ultimele lecții sau se aranjează copiuțele, se declanșează acea energie negativă care te capturează și nu mai poți ieși de acolo, te lași târât într-o nebunie generală și te întrebi dacă nu cumva aveai examen la o altă materie mai complicată. Cheia pare a fi la noi înșine, la cum percepem realitatea înconjurătoare și ne creăm propriul sistem de imunitate la corpii externi care ne invadează liniștea și zona de confort. E important evident și cum lăsăm emoțiile interioare să crească în intensitate ca un bulgăre ce se rostogolește la vale, pentru că atunci concordanța dintre propria stare de spirit si clash-ul cu mediul înconjurător o să amplifice și mai tare cele mai negre sentimente .

Dacă ideile s-au alambicat prea tare, o soluție clară în opinia mea ar fi detașarea( nu izolarea) de ceea ce este toxic în jur, mă refer la stări negative pe care trebuie să le respingem cu fermitate, deoarece pe de-o parte oprim răspândirea virusului, pe de altă parte ne întărim mecanismul de stăpânire de sine, deci o strategie de tip win-win.