Oriunde ai face revelionul, chiar și singur acasă în pat cu sticla de vin în mână, nu poți scăpa de manele, indiferent dacă ți se par digerabile sau nu. Greu de presupus că nu se va găsi un vecin pus pe dat boxele la maximum pe manele. Norocul celor care stau la casă!
Îl faci cu prietenii, ghinion! Statisticile arată că cel puțin unul dintre ei este mare fan clandestin al manelelor și în seara de revelion le va fredona vers cu vers, deși înainte ți-a spus că ascultă ocazional doar ca să se amuze și că oricine ascultă așa ceva se decredibilizează în ochii lui.
În fine, faci revelionul cu Dan Negru, manelele se vor auzi inevitabil și acolo.
Nu mă încântă acest gen muzical, cum nu-i agreez pe ipocriții care se scuză că „nu le au cu manelele”, dar eliberează fiara lăuntrică din ei când aud Salam, Guță sau Adi Minune.
Cum au ajuns manelele să fie nelipsite la petrecerea de Revelion și de ce vor neapărat unii oameni să asculte așa ceva? Am încercat să îmi răspund la aceste întrebări existențiale chiar în noaptea de revelion când am suferit un „șoc cultural” și reflectam retras departe de ringul ce era plin ochi, iar manelele răsunau în boxe. Cineva m-a declarat suspect: „Tu de ce nu te distrezi ca toți ceilalți? Ești supărat? N-ai găsit și tu o fată frumoasă să dansezi cu ea?”
Am petrecut acest revelion la un local absolut normal din București, alături de grupul restrâns de prieteni și un grup mai extins de persoane cu o medie de vârstă cu 2-3 mai mic.
Dar ce m-a șocat așa de tare? Până la urmă, erau doar niște copii din generația „digital natives” care se simțeau foarte bine dansând pe manele. Ei bine, eu credeam până în acel moment, în aroganța mea, că a-ți expune imaginea publică pe acest gen de melodii este în mod invariabil ceva degradant și ți-ar putea cauza prejudicii de imagine în fața grupului social de care aparții. Realitatea mi-a contrazis această convingere cu o viteză fulgerătoare. Nu numai că adolescenții de 17-18 ani păreau că se simt foarte bine petrecând seara pe ritm de manele, dar o făceau cu o dezinvoltură totală, nici vorbă de cea mai mică urmă de reținere sau sfială.
Apoi mă uitam la fizionomia celor de pe ring și mă speriam de explozia mimicii feței lor când auzeau începutul următoarelor manele din playlist și mai ales, că următoarea melodie va fi, inevitabil, tot o manea. De ce le plac așa mult manelele și de ce ascultă câte 30-40 de manele la rând blocând orice tentativă de spargere a monopolului manelist de la butoanele laptopului?
În acest sens, am identificat câteva posibiile explicații ale înrădăcinării fenomenului manelist printre elementele constituante ale unei petreceri oarecare.
Prima dintre ele are legătură cu faptul că mulți oameni se identifică în subconșient cu semnificația mesajului versurilor. Majoritatea covârșitoare a manelelor abordează aceleași teme centrale: banii în cantități mari, valoarea, succesul personal, femeile și dușmanii. Deci, dacă îți place o manea, e normal să îți placă și restul, nimic de comentat aici, măcar există o minimă coerență a mesajului transmis de manele.
Dar manelele au totuși ceva anume distinct față de orice alt gen muzical, ceva ce inoculează oamenilor o stare de spirit efervescentă. Am observat un fel de formă de dialog al oamenilor care se invită unii pe ceilalți din priviri și buze să cânte împreună manele.
Manelele au și o specificitate aparte în sensul că sunt ușor de fredonat, împrumută din cultura muzicală orientală o linie melodică ce gâdilă destul de plăcut urechea muzicală, versurile sunt destul de ușor de reținut și cel mai important, au un refren exploziv. Niciodată nu veți auzi o manea vorbind despre valori spirituale sau virtuți ale conștiinței. Manelele vorbesc doar despre lucruri palpabile, mercantile și cantitative.
A doua posibilă explicație: ascultând manele ai impresia pentru câteva minute că trăiești într-o lume paralelă în care ai teancuri de bani pe care le ții cu o mână și le ventilezi cu cealaltă, că ești un magnet de femei (mereu la plural) și inerent, dușmani care te hăituiesc pentru că ai succes, bani și femei. O realitate socială minunată construită în jurul celor 3 poli. Evident, un refren de tipul „hai în vacanțe, pe la Saint-Tropez” generează în mintea fiecăruia o mică reverie a nisipului fin ce se desprinde din tălpi, a panoramei însorite și a umbrelei înfipte în nisip lângă baldachinul de unde admiri fete sumar îmbrăcate și băieți bronzați cu pătrățele.
Și ar mai fi ceva de adăugat. O manea poate da impresia ascultătorilor săi că fiecare dintre ei luat în parte este un membru marcant al unui cerc elitist, influent și opulent, iarăși o proiectare distorsionată a imaginii de sine, dar un cârlig bun pentru agățarea unui anumit tip de public consumator predispus psihologic la a se hrăni cu astfel de iluzii.
A treia posibilă explicație… E revelionul! Nu mai sta pe gânduri, ascultă ce ți se pune și distrează-te! Da, mulți nu își mai pun întrebarea de ce ascultă manele cu ocazia unei celebrări cum este trecerea dintre ani, ci fac asta pur și simplu din automatism social. Procedând așa pun o presiune psihologică asupra celor care sunt persoane mai degrabă retrase, să lase inhibițiile de-o parte și să se distreze, că vorba aia, doar o dată e revelionul și nu este fix atunci cel mai oportun moment pentru cugetări și reflexii ontologice despre manele.
În fine la finalul petrecerii pe la ora 5.30 dimineața când noi terminaserăm deja bateriile și ringul de dans devenise gol, chelnerii și stuff-ul localului au început să pună muzică la laptopul rămas gol și să se distreze și ei. Dar cum? Reluând aceleași manele care au fost puse de-a lungul serii și pe care nu au avut ocazia să le savureze din plin.
Concluzia. Manelele s-au insinuat în noua generație, printre mileniali și hipsteri, în birouri și teambuildinguri corporatiste. S-a depășit etapa în care a fi un fan al acestui gen muzical era motiv de ironie printre prietenii tăi. Astăzi unora dintre tineri pur și simplu nu li se pare nimic ciudat să te destrăbălezi pe maneaua preferată, ba chiar simt cel mai bine pulsul unei manele. Relevant de punctat ar fi că publicul consumator de manele este un grup trans-etnic, acest gen de muzică a trecut de multe granițele etniei rrome și a devenit un element multi-cultural răspândit.
Articol publicat și în Republica.ro
MAZE BLOG 
Cu ceva vreme in urma obisnuiam sa merg la plaja pe malul Muresului si ma opream mereu la o terasa sa beau o bere. Era un local de categorie inferioara pe care l-am ales tocmai datorita preturilor mai mici… De obicei erau putini musterii, iar muzica – ai ghicit ! -, manele… Nu sunt un fan al acestui gen muzical, insa nici nu sunt inversunat impotriva lui. Ba chiar as putea spune ca unele chiar imi plac, cum ar fi maneaua Laurei si a lui Susanu, „Maxim de fericita”…
Intr-o zi ploiosa m-am oprit iarasi la bodega, de data asta nu ca sa ma racoresc, ci sa ma feresc de ploaie… Nu era nimeni in local, cu exceptia unei fete care statea la o masa. Era fata patronului si asculta muzica simfonica. Eu n-am nimic nici cu muzica simfonica, insa cativa musterii care venisera dupa mine, probabil tot ca sa se ascunda de ploaie, aveau… Asa ca s-au carat repede, preferand sa fie facuti ciuciulete decat sa mai asculte zdranga-zdranga…
Chestia asta m-a facut sa inteleg ridicolul situatiei in care se afla fata… In locul acela era firesc sa auzi manele, insa total absurd sa-l asculti Bach…
La urma urmei, nu cred ca trebuie blamat un anumit gen muzical; el nu face altceva decat sa reflecte starea spirituala a societatii… Problema e altundeva si trebuie cautata in starea deplorabila a educatiei, in nivelul de cultura al maselor si in valorile pe care le propaga socieatea capitalista.
ApreciazăApreciază
Interesanta povestea dvs, cred totusi ca si cei care au plecat de la terasa din cauza muzicii simfonice puteau totusi sa fie mai intelegatori sau sa o roage pe fiica patronului sa puna ce muzica voiau ei, pana la urma fiecare are preferințele lui pe care are dreptul sa și le exprime desi pare ciudat in anumite contexte. Ar fi fost amuzanta tranzitia de la Bach la manele si vice versa.
In tot articolul meu, nu am atacat niciun moment persoanele care asculta manele( in afara de cei care nu recunosc ca fac asta) ci doar am facut o analiza de conținut a versurilor din care sunt compuse majoritatea manenelor +am incercat sa ma uit cum se suprapune psihologia interioara a oamenilor cu mesajele centrale transmise de manele.
Foarte corect punctat, nu trebuie blamat niciun gen muzical si nici ascultatorii lui
Legat de cultura, educatie si capitalism, am inteles la aceasta petrece descrisa in articol că bariera cu nivelul de cultura s-a cam evaporat si ca oameni relativ inteligenti si educati se simt chiar foarte bine pe manele, din nou, menționez că eu nu am o problema cu asta. Din pacate capitalismul si principiile sale au cam fost deturnate:))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, te intelg… si mie imi vine sa vars cand ascult manele proaste, insa raman ca la dentist cand aud intamplator una buna…
Poate ca suntem ca in poezia argheziana „Flori de mucegai”…
In ce priveste oamenii dvs. educati ce se compromit cu manelele, ei traiesc in mediul social in care importanti sunt banii, „valoarea” (vanitatea), pozitia sociala…
Mai grav insa mi se pare nu faptul ca asculta manele, ci ca se prostitueaza intelctual pentru propasirea valorilor fundamentale ale capitalismului salbatec de secol IXX ce sugruma tara…
ApreciazăApreciază
De secol XIX am vrut sa scriu… da’ cu cometariile astea nu mai poti sa-ti corectezi greselile.
ApreciazăApreciază